IMG_9642

AUTOMOTO FEST

AUTO MOTO FEST, cu peste 500 de oameni,  200 de motociclisti, corturi, fasole cu ciolan si butoaie cu bere!

Peste 200 de oameni s-au strans sambata, la amiaza, in poligonul ACR, la una dintre actiunile organizate in cadrul Auto Moto Fest Botosani 2012. Mai mult de 30 de motociclisti, de la tineri pasionati, pana la patroni, si-au ambalat motoarele si au defilat pe doua roti. Printre acestia s-a regasit inclusiv directorul departamentului Design Tehnic Constantin Paslaru, din partea sponsorului CROMOROM.
 
Spre deosebire de anul trecut, astazi, in urma unor neintelegeri financiare cu initiatorul manifestarii, a lipsit spectacolul moto cu cauciucuri fumegande. Aceasta deoarece, potrivit acestuia, pretentiile banesti ale motociclistilor s-ar fi triplat fata de 2011. „Anul trecut le-am dat 5 milioane, anul acesta au cerut 15 si ne-am gandit ca mai bine folosim banii la altceva“, a explicat Gheorghe Iavorenciuc. In aceste conditii, show-ul a fost asigurat de competitia auto.
Sapte automobile, de la Jaguar la Dacia Logan si de la Toyota Rav la VW Golf, au intrat in competitie, printre participanti aflandu-se si Daniel Eram, care a concurat pe o masina de teren. Tinerii concurenti au facut deliciul spectatorilor, franele cu aruncaturi de pietre si fumul scos de cauciucurile incinse incantand asistenta. Unii dintre soferi au fost atat de dornici de competitie, incat continuau spectacolul si dupa linia de sosire.
Auto Moto Fest Botosani 2012 s-a mutat din nou la Baisa, unde motociclistii au plecat in jurul orei 12.30. Acolo va avea loc sambata spre duminica o noapte folk-rock.
 
AUTOMOTO FEST | Cadillac de colectie in poligonul ACR!
 
Cei peste 30 de motociclisti si concursul auto din poligonul ACR au fost eclipsati sambata de un automobil cum rar se mai poate vedea nu doar in Botosani, ci si in Romania sau chiar in Europa!
Administratorul de la Apetrans, Catalin Apetrei, a venit la Auto Moto Fest Botosani 2012 cu un Cadillac Eldorado. Fabricat tocmai in 1977, deci in urma cu 35 de ani, autoturismul a adunat in jurul sau sute de oameni dornici sa il admire si sa il atinga.
Masina a fost adusa din Germania cu trailerul in noiembrie anul trecut si a costat 5.000 de euro. Aceasta pentru ca a fost necesar a fi reconditionata in mare parte. S-a descompus motorul aproape in totalitate si s-a repus piesa cu piesa, iar, acolo unde a trebuit inlocuit ceva, s-a comandat direct din SUA, unde, potrivit proprietarului masinii, continua si la mai bine de trei decenii sa se fabrice elemente pentru astfel de automobile.
„In America gasesti orice. Si in Germania mai gasesti, au magazine retro“, spune Catalin Apetrei. Reconditionarea a inceput in primavara si s-a facut de catre CROMOROM, iar ce a iesit atrage aproape toate privirile participantilor la trafic.
Masina are dimensiuni impresionante: o lungime de aproximativ 6,5 metri, o latime de 1,80, iar rezervorul este de peste 100 de litri. „Am vrut sa o bag in garaj, dar mi-a mai ramas o bucata afara!“, povesteste Catalin Apetrei, care a adaugat ca, atunci cand iese cu masina prin oras, trebuie sa o faca avand geamurile inchise, deoarece nu se poate concentra la condus ca urmare a claxoanelor, tipetelor, uralelor care insotesc trecerea automobilului.
„Opresti la o trecere pentru pietoni si, daca ai geamurile deschise… Intr-o zi am luat copiii la plimbare, aoleu am inchis geamurile, nu mai mergeam cu geamurile deschise: «oaaa ce mare-i, oaaa ce mare-i!», strigau toti“, a spus Apetrei.
 
Auto Moto Fest 2012 a debutat astazi la Botosani
 
Pe o vreme rece de toamna, cea de-a II-a editie a Auto Moto Fest a debutat, vineri seara, la Botosani. Desi era anuntata o prezenta de peste 200 de participanti, doar vreo 20 de motociclisti s-au adunat in Poligonul ACR. In jurul orei 18:00, acestia au plecat intr-un tur al orasului, pe urmatorul traseu: Poligon ACR – Pacea – Octav Onicescu – Primaverii – George Enescu – Marchian – (Piata) – Calea Nationala – (spre Iasi) Petru Rares – Bulevardul Mihai Eminescu – Sucevei – Baisa. Pe platoul de la Baisa vor fi organizate spectacole de muzica folk si rock.
Sambata, in a doua zi a festivalului auto-moto, la orele amiezii, la poligonul ACR sunt programate o serie de concursuri si demonstratii, la care vor participa motociclisti si automobilisti. Ziua de maine se va incheia, tot la Baisa, cu spectacole de muzica folk si rock.
“Vremea nu este potrivnica noua, vrema este foarte foarte buna pentru a ne incalzi. Motoristii se incalzesc bine si au si de la ce…Ei sunt un grup de prieteni, ei isi termina serviciul la ora patru (16:00 n.r.), se pregatesc, si o sa-i vedem mai mult, dupa ora 18:00, la Baisa. Majoritatea o sa vina maine dimineata. Sunt veniti si de la Medias”, a spus Gheorghe Iavorenciuc, organizatorul principal al Auto Moto Fest.
 
Auto Moto Fest a inceput cu piele, barbi, claxoane si motoare
 
Cea de-a doua editie „Auto Moto Fest” a debutat vineri seara in poligonul ACR. in ciuda anunturilor optimiste ale organizatorilor la Turul Municipiului nu au participat decat in jur de 30 de motociclisti, considerabil mai putini fata de cei 200 preconizati inaintea manifestarii.
Chiar si asa marsul pe doua roti nu a trecut neobservat. Flancati de Politie, motociclistii cu barbi imense si haine de piele, au strabatut orasul pe traseul Pacea – Octav Onicescu – Primaverii – George Enescu – Marchian – Calea Nationala – Patru Rares – bulevardul Mihai Eminescu – Sucevei, dupa care au iesit din oras. Claxoanele, venite mai ales din masinile care au insotit convoiul si din ale celorlalti participanti la trafic, precum si motoarele turate ale bolizilor pe doua roti au suscitat interesul botosanenilor, care au iesit pe la balcoane ori s-au oprit pe trotuare pentru a saluta participantii la actiune. „Vremea nu este potrivnica, este foarte-foarte buna pentru a ne incalzi, motoristii se incalzesc bine si au si de la ce”, a afirmat Gheorghe Iavorenciuc, initiatorul Auto Moto Fest Botosani 2012. El si-a exprimat convingerea ca odata cu venirea noptii, dar si maine la manifestare vor mai veni noi motociclisti, cu precadere din alte judete, care nu au putut ajunge la ora stabilita din cauza serviciului. in jurul orei 18:15 motociclistii au ajuns la Baisa unde se amplasasera deja cateva corturi si se pregatea scena unde vor avea loc reprezentatii folk si rock.
 
Auto Moto Fest cu 200 de motociclisti, corturi, fasole cu ciolan si butoaie cu bere
 
Manisfestarea va continua cu un tur al municipiului Botosani si o seara fan moto-folk-rock la Baisa. A doua zi va avea loc un nou tur al orasului, un concurs si un show auto la poligon si o noua seara de distractie la Stana Baisa. Initiatorii mizeaza pe prezenta a 200 de motociclisti si automobilisti din Botosani si alte judete ale tarii, dar chiar si din Moldova si Ucraina. Pentru acestia se vor pregati, printre altele, 200 de ciorbe, tot atatea porții de fasole cu ciolan, patru butoaie de bere, dar si 200 de bratari, cauciucuri si ulei. „Vama Veche se muta la Baisa”, a anuntat Gheorghe Iavorenciuc, senior festival. Costurile intregii manifestari se ridica la circa 8.500 de lei.Prima editie “Auto Moto Fest” a avut loc in luna septembrie a anului trecut.
 
Motociclistii din „Auto Moto Fest” incing orasul si in acest an!
 
Initiatorul acestei actiuni a afirmat ca festivalul s-a bucurat de un mare succes in randul botosanenilor si nu numai, primind scrisori de la diverse grupuri de acest fel din Ucraina sau Bosnia. „in luna mai vom continua seria actiunilor liberale, prima fiind Marsul Respectului pe care l-am initiat anul trecut, iar pe 4,5,6 mai demaram etapa a doua a Festivalului Auto Moto Fest, anul acesta va avea o cu totul alta amploare, si-au anuntat participarea grupuri puternice de moto si auto, si-au anuntat participarea firme de asigurari”, a afirmat liberalul Gheorghe Iavorenciuc. El a mai afirmat ca, postarile video ale mass media locala postate pe internet s-au bucurat de un succes rasunator in lumea virtuala inregistrand in jur de 6.000 de vizualizari.
 
Isteria de la Baisa – plete, foc, saltele si barbati iubareti!
 
A fost nebunie in noaptea de sambata spre duminica la Stana Baisa. Peste 200 de botosaneni, dar si oameni din alte judete, s-au distrat mult dincolo de miezul noptii la festivalul „Auto Moto Fest”.
Pe o mica scena o formatie din Cluj a interpretat hituri din repertoriul romanesc si international, incingand amatorii de rock. „Am invatat o expresie aici: «hai uai»”, le-a spus seful formatiei participantilor. si “Hai uai” a ramas, adica atunci cand clujenii tot vroiau sa termine concertul se striga “hai uai” si… continuau. Altii au fost mai putin interesati de concert, au pus-o de un foc de tabara si s-au strans in jurul acestuia, luand loc pe saltele si scaune pliante, cam ca la plaja. Vreo cativa barbati, posibil si din cauza bauturilor alcoolice consumate acolo, au inceput sa fie foarte dragastosi… intre ei, iar altii si-au ambalat motocicletele in miezul noptii.
Prin zona si-a facut aparitia directorul Spitalului de Psihiatrie Gabriel Oprisanu, insotit de fostul sef de la “Mavromati” Doru Muntianu. La cateva terase imporvizate s-au vandut gratare, apa, bere, sucuri si bauturi alcoolice. Manifestarea a fost supravegheata de jandarmi, care insa nu au avut probleme cu participantii la manifestare.
 
Cauciuc-scrum, abandon cu Mercedes, Eram Jr. – pilot la poligon!
 
A doua zi a festivalului „Auto Moto Fest” a avut ca punct de atractie poligonul ACR din strada Pacea. in prezenta a aproximativ 500 de oameni de toate varstele, motociclisti cu casti si coifuri au facut spectacol pana ce, unii dintre ei, au ramas la propriu fara cauciucuri.
In uralele celor prezenti, unul dintre participanti si-a ambalat motorul pana ce roata din spate i-a ramas pe janta. A urmat o sectiune dedicata automobilelor la care s-au inscris 19 concurenti pe tot felul de masini, de la Daewoo Nexia si Dacia Logan pana la Audi sau Mercedes. Cezar Tataru a intrat in cursa pe un automobil din ultima marca mentionata, insa dupa ceva mai mult de o tura din cele trei regulamentare motoriul i-a cedat. A coborat din masina, s-a urcat iar si pana la urma a reusit sa termine cursa, insa cu o viteza de… biciclist.
 
Motoare incinse, fum, palinca, Iavorenciuc cu bratara, piele si ceva fete la “Auto Moto Fest”-ul liberalilor
 
500 de botosaneni, tineri, copii si pensionari, s-au strans vineri dupa-amiaza la poligonul ACR pentru startul „Auto Moto Fest”. Toti acestia au venit sa admire motocicletele participantilor la eveniment.
De la adolescenti si pana la barbati in toata firea trecuti si de 50 de ani, unii dintre ei functionari prin Consiliul Judetean sau Primaria Botosani, cu totii au venit echipati asa cum trebuie pentru un asemenea eveniment, articolele din piele, ca si fetele, fiind nelipsite. Desi se sconta pe o prezenta mult mai mare, liberalii, cel putin pentru inceput, au trebuit sa se multumeasca doar cu pasionatii din Botosani. Aceasta intrucat cei din judetele vecine, care isi anuntasera sosirea in oras, inca nu erau la fata locului. „Ne asteptam ca de la noi din judet sa fie vreo 70 si inca 100-150 din afara judetului, totdeauna am spus ca vor fi intre 70 si 250. Invitatii din alte judete au program de lucru, au loc de munca si la ora 16:00 termina serviciul, pana ce se pregatesc, la ora 17:00 pleaca si la ora 20:00 merg direct in tabara. Noi astazi (vineri – n.r.) am pus actiunea de la 18:00 ca sa fie si o prezentare”, ne-a declarat Gheorghe Iavorenciuc.
 
Motociclisti intampinati cu bratari si palinca!
 
Sambata, de la 11.00, are loc parada participantilor si turul municipiului, de la 12:30 un show moto pe Ocolitorul Pacea, de la 13:30 un concurs auto, seara fiinde dedicata la Baisa unor concerte folk-rock. Acolo s-au montat inca de vineri de la 19:00 corturi si rulote si s-au incins gratare, totul in prezenta lui Gheorghe Iavorenciuc si a consilierului municipal Romulus Eram. La Baisa participantii au fost intampinati cu palinca si… bratari, in functie de acestea permitandu-li-se accesul in zona delimitata cu benzi speciale. Printre cei carora li s-a aplicat un astfel de insemn s-a aflat inclusiv liderul de la municipiu al liberalilor, sosit la seara fan moto pe o… motocicleta.
S-a amenajat si mica scena de unde rasunau deja melodii rock.
 
 
Surse:   Botosaneanul.ro |  gazetabt.ro  |  ebotosani.net